Emmanuel Macron avertizează Libanul că riscă sancțiuni în lipsa unor reforme rapide

Emmanuel Macron avertizează Libanul că riscă sancțiuni în lipsa unor reforme rapide
Emmanuel Macron avertizează Libanul că riscă sancțiuni în lipsa unor reforme rapide. Sursa foto: Profimedia
Publicat: 01/09/2020, 20:27

Președintele Franței, Emmanuel Macron, i-a avertizat pe politicienii din Liban că țara riscă să fie supusă unor sancțiuni în cazul în care nu vor implementa reformele cerute de către cetățeni și de comunitatea internațională în următoarele trei luni.

Astfel, Macron pune presiune în direcția reformelor într-o țară aflată în colaps financiar, după cum informează Reuters.

Aflat în vizită în Liban pentru a doua oară în mai puțin de o lună, Macron a marcat centenarul întemeierii Libanului plantând un cedru, copacul simbol al acestei țări, care se confruntă cu cea mai puternică criză de la încheierea războiului civil din perioada 1975-1990.

„Este ultima șansă a acestui sistem. E un pariu riscant, sunt conștient. Dar pun pe masă singurul lucru pe care îl am: capitalul meu politic”, a spus Macron.

El a adăugat că își dorește „angajamente credibile” din partea liderilor libanezi, inclusiv un scrutin legislativ în următoarele 6-12 luni.

Macron a mai adăugat că, în cazul în care în Liban nu vor începe reformele necesare în următoarele trei luni, ar putea fi impuse măsuri punitive, precum neacordarea împrumuturilor de care țara are nevoie sau impunerea unor sancțiuni pe numele politicienilor aflați la putere.

Libanul se confruntă cu una dintre cele mai grave crize economice din istoria sa

Politicienii libanezi sunt nevoiți să gestioneze o criză economică puternică, amplificată de pandemia de COVID-19, dar și de explozia de pe 4 august din portul Beirut, care a distrus o parte importantă din capitala țării.

Macron a ajuns la Beirut luni, la câteva ore după ce președintele țării, Michel Aoun, l-a desemnat pe ambasadorul la Berlin, Mustapha Adib, pentru funcția de premier.

După desemnare, Adib a promis că va forma un nou Guvern în timp record și a făcut apel la reforme imediate ca un prim pas în direcția obținerii unui împrumut de la Fondul Monetar Internațional (FMI).

De altfel, presiunile puse de Macron asupra clasei politice din Liban au fost cruciale pentru numirea lui Adib.

Recent, Jan Kubis, coordonatorul special al Organizației Națiunilor Unite (ONU) pentru Liban, a declarat că avertismentele oficialilor occidentali cu privire la nevoia de reforme în Liban au primit foarte des răspunsuri dezamăgitoare din partea liderilor politici din această țară.

Declarația oficialului este în concordanță cu cele făcute de reprezentanți ai statelor occidentale, printre care și președintele Franței, Emmanuel Macron și subsecretarul de stat al SUA David Hale, care au vizitat Beirutul în urma exploziei de la începutul lunii trecute.

Hale a declarat la acea dată că Libanul are nevoie de „reforme economice și fiscale și o renunțare la guvernarea nefuncțională și la promisiunile neîndeplinite”.

Andrei Văcaru
Andrei Văcaru a absolvit studiile de licență la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării în anul 2013, dar și un master în Comunicare mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie și-a reclamat soțul pentru ce a forțat-o să facă în dormitor. Dar un...
Reghecampf dă de pământ cu Anamaria Prodan. Declarații incendiare făcute de fostul soț
FOTO. Imaginile anului cu romanticul Ilie Năstase în timp ce își sărută cu foc soția!...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Cei trei bărbați care transformă India într-o superputere economică. Țara va devansa Germania și Japonia...
Declarații cutremurătoare făcute de mama lui Sebastian Olariu, tânărul ucis în accidentul de la 2...
Florin Piersic, în stare GRAVĂ când a ajuns la spital! Declarațiile șocante ale medicilor
Medicii iau în calcul să îi amputeze piciorul lui Florin Piersic, din cauza infecţiei cu...
Florin Piersic, inconștient la Terapie Intensivă! Breaking news
Hailey Bieber este însărcinată cu primul copil! Anunțul emoționat făcut de Justin Bieber | Foto
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Cât costă Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
Medicii de la Spitalul „Foişor” despre starea de sănătate a lui Florin Piersic: Starea generală...
Substanța SALVATOARE din MÂNCARE! Pur și simplu este o MINUNE
Apare un NOU buletin de identitate. Decizie doar pentru cei cu telefon mobil
Veste proastă pentru mulți români. Nu mai pot merge în vacanță aici
Andreea Bălan, incident în timpul unui concert. A căzut de pe scenă când cânta și...
Ce au găsit chirurgii în corpul lui Florin Piersic! Medicul care l-a operat a rupt...
Cum a reacționat soția lui Vali Vijelie, după ce a ascultat melodia „Să iubești două...
”Am chemat salvarea. Șocul a fost groaznic” Dinu Maxer a trecut prin momente de panică...
BANCUL ZILEI. Bulă şi Lulă, pe faleză la Constanţa, se uitau în apă unde se...
Țările care ar putea recunoaște statul palestinian în următoarele săptămâni